TRAIAN BĂŞESCU SAU FILOSOFIA PENTRU IDIOŢI

Traian Băşescu, adică Traian Băsescu a spus că şcoala scoate filosofi, adică tâmpiţi. În vreme ce piaţa geme după tinichigii şi ospătari, în viziunea băşesciană se pare că România se delectează în voluptăţi peripatetice şi contemplative, sustrăgându-se de la nevoile ei practice şi imediate.

E adevărat că pieţele româneşti colcăie de Diogene şi de Socrate, că în Grădina Cişmigiu şi-a deschis şcoală un Platon autohton, iar în Herăstrău îi face concurenţă un Aristotel care s-a asociat cu Adevărul. E aproape dureros să vezi cum se risipesc în văzduh atâtea fraze memorabile, atâtea sentinţe profunde pe care întâmplător le auzi rostite de trecători sau schimbate între ei de şoferi atunci când un blocaj providenţial îi predispune la stări contemplative. E cu totul tulburător să vezi cum românii, îmbrăcaţi modest, se plimbă printre rafturile supermarketurilor doar pentru plăcerea de a se uimi în faţa atâtor şi atâtor lucruri cărora lor, obişnuiţi cu cumpătarea, nu le folosesc la nimic. Cine nu s-ar minuna în faţa acestui popor de cugetători când ar vedea – cum zilnic ne e dat să vedem celor ce ne-a fost hărăzit să trăim aici – oameni plimbându-se solitari cu o carte în mână, adânciţi în reverie, cu fruntea îngreunată de gânduri? E dureros de adevărat că această patimă spirituală ce i-a cuprins pe români va determina în scurt timp aşezarea de sus în jos a indicatoarelor rutiere, mai cu seamă acelea ce semnalizează declivităţi, pentru că nu puţini au fost românii care au căzut în gropi privind stelele. În şcoli, elevii citesc Fenomenologia spiritului pe telefonul mobil, pe sub bancă, iar profesorii lor îi pedepsesc interzicându-le să se mai apropie de Hegel două zile, căci la trei zile de privaţiune n-ar rezista nimeni.

Românii aceştia au devenit aproape muţi de atâta reflecţie, necomunicativi de atâta introspecţie, rupţi de exterior de atâta concentrare. Cum să-i faci să-şi revină în simţiri? Cum să-i aduci cu picioarele pe pământ? Molima care bântuie România se numeşte filosofie, şi ea trebuie stârpită. Trebuie să le scoatem, a spus înţeleptul preşedinte Băşescu, filosof şi el într-un anume sens, dar în cel bun, să le scoatem aşadar gărgăunii speculativi din cap. Avem nevoie de tinichigii, de ospătari, nu de filosofi.

Traian nu e original, el continuă o îndelungată tradiţie politică. Mânaţi de aceleaşi gânduri bune de eugenie, înaintaşi străluciţi precum Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu militaseră şi ei activ pentru eliminarea acestei tare filogenetice româneşti. Valahii trebuiau să fie vindecaţi de acest viciu reflexiv sub care aproape că se idiotizaseră complet. De aceea orele de filosofie, de logică, de psihologie au fost scoase din planurile de învăţământ, liceele teoretice au fost desfiinţate aproape în totalitate, au fost cultivate şcolilele profesionale, de arte şi meserii, liceele industriale, cele care scoteau cu sutele de mii vajnici tinichigii, muncitori şi ospătari de nădejde ai ţării. După cincizeci de ani de politică înţeleaptă, anti-filosofică şi anti-teoretică, oamenii arătau cu mult mai bine. Simţ practic, aplecare spre treburile lumeşti, privirea în jos, cum e normal, nu în sus, precauţie, grija zilei de mâine, respect faţă de superiori, teama de a nu greşi, creierul detoxifiat de abstracţiuni reacţionare.

Ciuma filosofică a izbucnit cu maximă putere după căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist. Orele de filosofie, de logică şi de psihologie au fost reintroduse, profilul teoretic s-a înmulţit ca o metastază asupra sănătoaselor celule de educaţie profesională transformându-le în producătoare de filosofi, adică de visători şi tâmpiţi, oamenii începuseră să-şi recapete gesturile primitive şi nesănătoase înfruptându-se cu cărţile lui Cioran, Noica şi Eliade, facultăţile de filosofie erau luate cu asalt de liceeni dornici de studiu. Această situaţie nu mai putea dura mult.

Un om providenţial precum Traian Băşescu, această „pleaşcă” picată din cer peste un partid şi peste o ţară, cum îl caracteriza distinsul ministru al culturii, Toader Paleologu, acest om care a avut curajul de a condamna comunismul reţinându-i totuşi aspectele bune, a luat taurul de coarne şi a spus lucrurilor pe nume după douzeci de ani de tăcere şi de eufemisme, după timidele şi puţin productivele încercări ale ministrei învăţământului de a eradica filosofia din şcoli.

Să sperăm că vom vedea din ce în ce mai puţini meditativi şi contemplativi pe străzi, că economia îşi va reveni din recesiune odată cu revenirea românilor din extazele lor metafizice, că aceşti visători vor pune mâna pe ciocan, de ce nu chiar şi pe seceră, pentru a construi o Românie înfloritoare şi prosperă în frunte cu preşedintele ei Traian Băsescu.