Despre incredibila putere a imbecilităţii

 Cuvântul imbecil provine din limba latină, de la termenul imbecillus care înseamnă « slab, neputincios, neîncrezător în sine ». Veacuri de-a randul termenul – transmis în multe limbi – şi-a păstrat semnificaţia. Câtă vreme cultura europeană s-a menţinut într-o paradigmă a inteligenţei, imbecilitatea a întreţinut un raport de contradicţie cu valoarea ei fundamentală. Omul inteligent prescrisa şi proscria, impunea şi supunea, învestea şi repudia. Pe scurt, inteligenţa însemna putere, imbecilitatea – extrema mizerie, maxima slăbiciune, totala impotenţă.

 Astăzi însă imbecilitatea capătă o nebănuită forţă. Imbecilul – menţinându-şi atributele fundamentale : incapacitatea de a înţelege argumente raţionale, lipsa reflexivităţii, spontaneitatea prostiei, incultura – se situează pe poziţii de forţă. Astăzi nu imbecilul se simte neputincios în faţa omului inteligent, ci tocmai invers omul inteligent se simte neputincios în faţa imbecilului (şi, cum spune o străveche zicală, trebuie să cedeze). « Nu înţeleg », spune imbecilul cu cea mai mare nonşalanţă. « Nu sunt de acord », « Asta e părerea mea » sunt formulele sale favorite pentru a tranşa – în favoarea lui – un dialog. Este adeptul unui relativism sui-generis care tolerează orice inepţie şi îngăduie orice nesăbuinţă. Imbecilul se simte astăzi la largul lui : nu trebuie să facă eforturi să citească, să vorbească sau să scrie corect, în nici un caz să gândească. « Asta sunt eu », opinia lui trebuie luată ca atare, pentru că, nu-i aşa, orice om are dreptul la opinie, şi imbecilul este şi el om. În această perspectivă argumentele devin inutile, logica e un program rasist de exterminare (pentru că orice om are logica lui), iar cultura un adăpost pentru frustraţi şi inadaptaţi.

 Niciodată imbecilul nu a avut mai multă putere decât o are astăzi. Şi de abia se află la începutul ascensiunii. Viitoarea specie umană, aceea care-i va urma lui Homo sapiens, se va numi, neîndoielnic, Homo imbecillus.