Sentimentul românesc al norocului ca excrement. O observaţie antropologică

Nu ştiu în alte ţări şi culturi cum e, dar la mine în ţară norocul este asociat spontan cu excrementele. Momentul bun, şansa, împrejurarea fericită, clipa de graţie şi mizeria, murdăria, dejecţia, defecaţia sunt aduse împreună în mentalul colectiv românesc. Fecala – în diferitele ei ipostaze – este interpretată ca semn bun, ca aducătoare de noroc şi prosperitate, ca o bună prevestire. În pofida repulsiei sănătoase pe care altfel românii o manifestă faţă de excremente, tradusă în nenumărate expresii cu intenţie ofensatoare, acestea îşi dezvăluie în relaţie cu norocul o conotaţie pozitivă.

Iată câteva sintagme în care norocul şi excrementul au format din timpuri imemoriale o indestructibilă uniune. Nu e român care să nu le fi auzit. Creştem şi ne formăm avându-le în minte, întru această stranie alătuare dintre bunăstare şi rahat.

1. A mâncat căcat când era mic. Este sintagma care explică dintr-o răsuflare performanţele neobişnuite – financiare, profesionale, familiale – ale unei persoane de succes. Echivalează cu « a avea noroc cu carul », « a fi plin de noroc » sau, ca să rămânem în acelaşi registru, « a avea noroc căcălău ». Întreaga personalitate a omului de succes este redusă la un episod de scatofagie infantilă. Ca orice prejudecată, şi aceasta rămâne obscură, nechestionată, axiomatică. Nu se ştie de ce consumarea fecalelor de către copil determină norocul viitorului adult. Compensaţia obţinută este însă maximă : persoana care ne-ar putea pune în inferioritate este ridiculizată şi compromisă, iar noi rămânem cu un zâmbet condescendent pe buze (e drept ca noi nu avem atâta noroc, dar cel puţin nu am mâncat rahat). Două reducţii sunt prezente în această sintagmă : una care reduce calităţile deosebite, performanţele, excelenţa unei persoane la o chestiune de noroc, cea de-a doua care explică norocul însuşi prin acte mizerabile, dezgustătoare, scabroase, subumane. Oricine e mai presus de noi, sigur a făcut el ceva necurat.

 2. Ai călcat într-un căcat, deci vei avea noroc. În consecinţă trebuie să tragi un loz în plic, să joci la loterie sau pur şi simplu să te simţi bine întrucât în mod cert vei avea parte de o schimbare favorabilă ţie. Ce anume leagă această întâmplare extrem de neplăcută, dar în cele din urmă nu foarte gravă, de o bună prevestire este o întrebare. Oricum, această zicală presupune proasta relaţie pe care dintotdeauna românii au avut-o cu veceurile sau cu digestia. Până nu de mult întâlneai aproape la fiecare colţ de stradă câte un ditamai produsul de metabolism uman, ca să nu mai vorbim de urmele – mai mult sau mai puţin evaporate – ale pişălăului de pe garduri, ziduri ori stâlpi. Dacă în privinţa continenţei românilor putem spune că lucrurile s-au mai aranjat în ultima vreme, întâlneşti încă pretutindeni fecale canine – pe străzi, în parcuri, pe trotuare – astfel că norocul pândeşte de peste tot.

3. S-a găinăţat o pasăre pe tine, e de bun augur. Să fie oare o moştenire adaptată provenită din practica strămoşilor romani de a ghici viitorul în măruntaiele aviare ? Lipsiţi de mijloace, augurii locali se vor fi limitat poate la cele mai simple auspicii posibile. E demnă de laudă inventivitatea care îndepărtează cu un singur gest efortul pe care-l presupune observarea atentă a zborului păsărilor, a cântecului acestora, autopsierea lor, o întreagă hermeneutică, pentru a obţine maximum de randament cu minimum de efort. Nu e nevoie de vreun preot sau de vreun ritual anume, nu e nevoie de un cod complicat de interpretare, şi totuşi toate elementele divinaţiei originare sunt prezente: hazardul (intersectarea într-un singur punct a traiectoriei omului şi a traiectoriei păsării), observatorul ad-hoc, măruntaiele păsării (reprezentate prin conţinutul lor ejectat pe umărul sau pe capul sorocitului), examinarea, rezultatul divinaţiei (amploarea norocului fiind în relaţie cu dimensiunile produsului de excreţie).

Probabil că sunt şi alte expresii care susţin teza asocierii dintre noroc şi excremente în mentalitatea românească. Oricum, acestea nu par decât să confirme şi să traducă un profund sentiment românesc de repulsie faţă de soarta bună, faţă de plăcere, faţă de succes, faţă de bogăţie, faţă de cei ce au reuşit în viaţă. Oriunde întâlnim un om de succes putem bănui că are lipite încă urmele de căcat pe tălpi, că a ingerat fecale în copilărie sau că are capul plin de găinaţ.