Vreau să scriu azi despre căcat. Scriu despre căcat pentru că e pe toate buzele. Toată lumea vorbeşte despre căcat şi toată lumea spune despre toată lumea că mănâncă căcat. În jurul meu aud numai: ce ţară de căcat, ce popor de căcat, ce viaţă de căcat. Când oamenii sunt mai pudici înlocuiesc cuvântul căcat cu rahat. Sau cu altul. Dar înţelegem că tot la căcat se referă.
Dar nu această inundaţie de fecale mă intrigă, ci cu totul altceva. Se poate foarte bine ca la un moment dat întreaga societate să intre în căcat până la gât şi cu greu să mai poată ieşi din el. Se poate întâmpla ca societate sau naţie să dai de căcat şi să nu-ţi mai poţi reveni la normal. Ceea ce mă şochează este existenţa insulelor de puritate, de nobleţe în această mare de căcat, oazele de bunătate în acest deşert rău mirositor. Şi nu atât existenţa, cât multitudinea şi previzibilitatea lor.
Uitaţi-vă la cei mai acerbi critici ai societăţii de căcat române. Nu există unul care să zică: am o familie de căcat, am avut nişte părinţi de căcat, prietenii mei sunt de căcat, iar eu abia apuc să mă zăresc în oglindă, aşa de plină de căcat este. Dar nu este familia celula de bază a societăţii, nu este societatea compusă din microgrupuri sociale şi din indivizi? Să zicem totuşi că răul provine dinafară, este exterior, că altcineva sau altceva – istoria, geopolitica, turcii, ruşii – se cacă sau, în termenii lui Horia Roman Patapievici şi ai lui Constantin Noica , se pişă pe noi, cum de putem scăpa neatinşi, cum de rămânem curaţi, nemurdăriţi de excremente?! De unde ne vine această imunitate miraculoasă la căcatul în care trăim de veacuri?
Totul e plin de căcăt, dar părinţii noştri sunt minunaţi, bunicii – nişte persoane extraordinare – ne-au învăţat ce este cinstea, să fim drepţi şi harnici, buni şi răbdători, fraţii noştri ne sunt cei mai buni prieteni, iar noi putem să ne privim în ochi în oglindă şi să nu ne fie ruşine de ce vedem. Acelaşi refren îl auzim peste tot, laolaltă cu refrenul „România – ţară de căcat”. Te poţi întreba cum e posibil ca un popor cu un spirit (auto)critic atât de dezvoltat să nu găsească nimic concret de reproşat apropiaţilor săi, rudelor, lui însuşi.
Cum se face că înjurătura atinge aici cele mai rarefiate straturi ale abstracţiunii şi ale vagului? Totul merge prost, dar românul e deştept. S-a spus că trăim într-o ţară coruptă fără nici un corupt. Tot la fel de bine se poate spune că trăim într-o ţară de lichele fără nici nici o lichea în carne şi oase. Totul pute în jur, dar fiecare luat în parte împrăştie încântătoare efluvii de parfum. Cum e posibil ca întregul să fie mai puţin decât suma părţilor, când se ştie că el este mai mult decât suma părţilor. Cum se poate ca 22 de milioane de români verzi să dea un popor de căcat?
Felul acesta de a fi a atins astăzi culmile paradoxului: oamenii politici nu spun despre clasa politică nimic altceva decât că este o clasă politică de căcat (cu eufemisme străvezii), vedetele spun despre lumea mondenă că e o lume de căcat, jurnaliştii că jurnalismul a devenit de căcat, pedagogii neamului că educaţia e de căcat. Vezi cum piftia facială le tremură acuzator-moralizator, numai că la sfârşitul declamaţiilor stai şi te întrebi, precum un personaj caragialesc: oare ce a vrut să spună, în cine-a vrut să dea? Nu afli decât că societatea e de căcat, că politica e de căcat, că lumea e de căcat. În mijlocul acestora perorează – mesie imaculat sau fecioară preacurată – analistul sau analista, jurnalistul sau jurnalista, pedagogul sau pedagoga.
Să trăieşti în căcat şi să nu fii atins de căcat ţine de domeniul miracolului şi al paradoxului. O asemenea incoruptibilitate este cel puţin la fel de uluitoare precum aceea a morţilor neputreziţi sau binemirositori. A trăi în căcat fără să puţi tu însuţi este la fel de miraculos precum a muri fără să împrumuţi stigmatele morţii. Putem vorbi, iată, şi de miracolul român.
Nu ne mai poate mira că un preşedinte cât se poate de vivace îşi declară ţara muribundă, că sloganul uneia din cele mai gustate emisiuni de revista presei: „trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul” a devenit peste noapte o zicală, că românii spun „românii” ca şi cum ar vorbi despre alţii.
În definitiv, nu mai trăim de mult timp în România ci în Metaromânia, şi nu mai suntem români ci metaromâni. Aş da orice să întâlnesc un român, unul singur care să aibă măcar unul din următoarele semnalmente: hoţ, leneş, fricos, oportunist, mincinos, lichea, ordinar, înşelător, şmecher, falsificator, impostor, grosolan, incompetent, mituibil, plagiator, nepregătit, inadaptat, bătăuş, adulterin, bârfitor, cârcotaş, pizmuitor, beţiv, răzbunător.
Evident că nu poate fi vorba despre nici unul dintre noi, cititorul meu, frate. Noi suntem buni şi frumoşi, cinstiţi şi demni, am crescut o şi într-o familie frumoasă, părinţii noştri sunt fiinţele cele mai bune din această lume şi noi suntem (sau vom fi) cei mai buni părinţi din lume, avem prieteni dintre cei mai de seamă, rudele noastre sunt cei mai minunaţi oameni. Suntem monadele perfecte ale celei mai de căcat dintre lumile posibile!
Completat sub: Impresii, expresii, depresii | Tagged: ce tara de cacat, mentalitate, romania
chiar zilele astea mă gândeam la același lucru. totuși pot spune că am întâlnit câțiva români adevărați, nu metaromâni, care își recunosc defectele și care recunosc faptul că nu fac nimic pentru a schimba această ”însușire” a României, dar cu o floare nu se face primăvară, din păcate. stă în firea umană să dăm vina unii pe alții, excluzându-ne din ecuație. în Metaromânia, metaromânii doar suportă consecințele faptelor românilor…. inexistenți.
dar pot să jur că și în țările străine și ”civilizate” (cum le numim noi, care trăim în subcultură, într-un mediu primiti, s-ar zice) este prezent acest fenomen fantastic, după cum spuneam, stă în firea umană, nu în firea românilor să dăm vina unii pe alții.
so yeah, I subscribe! good job :)>-
Taica’miu ii face pe astia de la tv “mancatori de cacat” de cate ori are ocazia… Cica au mancat cacat la securitate si au ajuns bine…cica si copiii lor, acum, fac asemenea… L-am intrebat de ce nu a mancat si el…Mi-a spus ca nu i-a placut gustul… I-am raspuns ca daca e nevoie, eu o sa mananc…A venit randul meu sa mananc cacat…si nu pot, nici eu…
Cand intrasem in Cosbuc, am vrut sa fac un sondaj de opinie, saptamanal, pe diferite teme…Am inceput cu “Este Romania o tara de cacat?”…Mi s-a spus sa stau cuminte-n banca mea… sa ma bucur de viata frumoasa de liceu, care ma asteapta…Asa ca eu m-am plictisit 4 ani si au mancat altii cacat si pentru mine…
Ai gasit unul, eu declar ca am cel putin unul din atributele din lista, cel de inadaptat. Mai mult, sper sa nu ma adaptez prea curind la ce este in jurul meu…
Zgriptzule,
sta in firea umana sa nu recunosti barna din ochiul tau, dar sa ai o deosebita sensibilitate pentru paiul din ochiul altuia. E foarte adevarat ca suntem orbi cand ne uitam in oglinda, dar ca avem o privire de vultur cand ne uitam la ceilalti. E o insusire general-umana, cum zici. Dar eu ma refer aici la faptul ca romanul spune despre roman, adica despre el insusi, ca este hot, tampit, idiot, smecher, nesimtindu-se vizat de aceasta generalizare. Asta mi se pare paradoxal, un paradox tampit, e adevarat, dar inca paradox. Nu as fi scris despre asta daca nu vad pe zi ce trece cum aceasta situatie atinge cele mai inalte cote ale prostiei si inconstientei. De la Basescu pana la ultimul analist sau ziarist rupt in cur, cu totii se intrec vorbind despre romani, ca si cum ei nu ar fi romani, ci niste extraterestri supra-inteligenti si ultra-avansati, fara legatura cu locul in care au aterizat si pe care il analizeaza cu sincera curiozitate, uimire si detasare.
Daca la logica invatam ca ce e adevarat pentru universal, e adevarat si pentru individual, aici opereaza o alta logica in care ce adevarat pentru universal nu e, in nici un caz, adevarat si pentru individual, ba dimpotriva e fals pentru individual.
45 de ani de dictatura si 20 de liberate “gri” ne-au educat ca trebuie sa vorbim cat mai ambiguu posibil in asa fel incat sa o putem da oricand cotita. “A, da’ n-am vrut sa spun asta”, “a, da’ vorbeam in general”, “persoanele de fata se exclud” si alte cacaturi de genul asta.
La asta se adauga si educatia pe care o primim de cand suntem copii de tzatza ca rufele murdare se spala in familie. Adica nu trebuie spus nimic in afara, celorlalti, trebuie sa tacem si sa inghitim ca oricum mama si tata sunt cei mai buni prieteni ai nostri. Refulam, refulam si la un moment dat rabufnim injurand in general: tara, neamul, societatea, istoria, viata, pe Dumnezeu insusi. Nimic insa despre tata sau mama, fratele sau sora, nevasta sau barbatul care, pana la urma, iti sunt mult mai aproape si ii vezi mult mai des decat iti vezi “tara”, neamul si poporul. O societate de la familie se impute , iata un adevar pe care nu vrem sa-l recunoastem, nu vrem sa recunoastem ca in chiar familiile noastre si in noi insine s-a adunat mult, foarte mult cacat.
Nu e ciudat, am mai zis asta o data, ca in Romania nu a existat nici o generatie a tinerilor furiosi, teribilisti, revoltati, nici o revolta gratuita, nici una care sa puna sub semnul anihilarii orice vine de la “bosorogi” doar pentru ca vine de la bosorogi? Nu, nu a existat si nici nu va exista pentru ca este un mare pacat sa ridici mana asupra tatalui tau sau asupra mamei tale.
Cum agresiunea fireasca impotriva propriilor parinti a fost inhibata ea gaseste alte si alte modalitati de manifestare: automutilarea, complexul de vinovatie, ura de sine ca ura de tara, fuga din tara care este echivalentul fugii de acasa pentru a evita momentul rafuielii cu paternalitatea sau momentul paricidului.
Noica ii invata pe discipolii sai cum sa-l omoare, cum sa savarseasca paricidul eliberator pentru a se manifesta ei insisi. Nu stiu daca au reusit sau nu, fapt este ca Noica a fost singurul care a vorbit, foarte timid, despre necesitatea paricidului in orice societate sau cultura. E un semn de sanatate a poporului respectiv. Cum nu-l avem, inseamna ca suntem bolnavi.
Marusia,
trebuia sa faci sondajul de opinie, nu e tarziu nici acum (internetul ar fi un mijloc minunat). As fi foarte curios sa aflu rezultatele, desi cred ca le pot prevedea.
Mihai,
Apreciez sinceritatea. Nu era vorba de inadaptabilitatea de aici ci aceea a romanilor care pleaca si nu se adapteaza la conditiile, pretentiile si exigentele Occidentului.
Draga Domnule!
Simt – citindu-ti postul – ca ai o voluptate perversa in a pronunta/scrie cuvinte licentioase! Nici nu iau in considerare sensul ideilor pe care le afirmi – idei cu care pot fi de acord si poate chiar sunt! – ci doar forma in care o faci, forma care vine la pachet cu teribilismele baietoilor (ba, mai nou, si a fetelor) care-si baga barbatia in tot ce misca-n tara asta – riul, ramul (scuze, nu m-am putut stapini), indiferent daca are sau n-are sens, Ma intreb de ce? nu ai argumente convingatoare exprimate in zona educata? te adresezi unui public pe care il consideri inapt sa inteleaga altceva decit dejectii verbale? simti o usurare folosindu-le, echivalenta cu “pastele ma-tii” scapat printre dinti atunci cind iti cade o greutate din mina direct pe picior si te doare?
Am avut curiozitatea – si rabdarea – sa numar de cite ori ai folosit cuvintul in cauza in primul paragraf, care are 5 rinduri: de 10 ori! fara ca intelesul mesajului pe care il transmiti sa o ceara!
Stiu – parca si vad – ce vei spune: nu-ti place, nu citi! si ai dreptate! reactia mea de acum, este ceea ce mi-a “scapat printre dinti” intrind accidental pe blogul tau.
Numai bine!
Da , daca as mai fi inca in liceu, l-as face… Dar uite ca termin si facultatea, si nici macar aici nu am apucat sa-l fac… :) …
Apropo de ce spuneati Dvs de generatia aia de teribilisti… oare in cati dintre noi, cei tineri, nu arde focul ripostei, al protestului, al nemultumirii ? Vorbesc mereu cu prietenii mei, Haideti, domnule, sa strangem o armata din astia ca noi si sa strigam in piata Universitatii, haideti sa cream o legiune, osleahta de uniti, haideti sa facem dracului ceva!… Si ma aproba…mqa sustin,simt odata cu mine… doar ca, la finalul discutiei, bem cu regret ultima gura de cafea si ne dam seama ca ar fi pacat ca o biata adunatura de idealisti sa primeasca un glont in piept, pentru patrie si pentru reformarea ei…suntem prea putini, muuult prea putini… iar cacatul se scurge ereditar, se prelinge de la tata la fiu…e prea imputita situatia, nu prea mai ai cu ce sa cureti totul, nu exista “odorizant” atat de puternic… (inca, vreau sa cred ca …NOT YET! But, still, sometimes…one sunny day…cum “Noroc ca exista Airwick” …pt unii, speram ca se va inventa si unul pt noi… )
Draga Doamna,
Sunt sigur ca pudibonderia pe care o aparati ascunde lucruri mult mai perverse si mai neonorabile. Sunt sigur ca si dvs folositi expresia incriminata chiar asa cum a fost redata aici. Ce vreti sa fac daca chiar asta este expresia, sa folosesc eufemisme, stimata doamna? In plus, ideea ca trebuie sa ne ascundem dupa cuvinte frumoase sau neutre realitatea pe care o stim cu totii cat este de imputita e o idee care ne face mai mult rau decat bine.
Dar chiar asta am vrut: sa zgarai urechile pretins sensibile ale doamnelor bine, asa ca matale.
A, si btw: un mare filosof american contemporan a scris o carticica de foarte mare succes care se cheama Despre cacat (On bullshit). Uitati-va aici si vedeti cat de respectabil este autorul: http://press.princeton.edu/titles/7929.html In Romania nu a fost tradusa pentru ca editorii nostri nu si-au putut permite sa scoata o asemenea carte pe piata, cu un asemenea titlu pentru a nu jigni tantilii coafate permanent.
Cica”domnule” si pe urma schimba registrul cu pronume personal si atat…
Eu i-as fi spus asteia doar atat: “Cine sunteti dumneavoastra, stimata doamna, sa ma judecati pe mine, un biet pacatos…?”…
Tanti Dana, si noi toti, ca si matale, suntem oameni in toata firea, unii mai hedonisti, asa, e adevarat, altii putin frustrati, e la fel de adevarat, si fiecare dintre noi are integritatea necesara pentru a-si asuma greutatea vorbelor si de a raspunde de faptele sale (in fata AUTORITATII competente sau a Celui de sus). Bloggerii… suntem oameni, facem afirmatii, pe care la sustinem cu argumente. Felul in care o facem nu este destinat sa lezeze pe nimeni, de aceea o si facem atat de deschis, fara intentii ascunse in coltul gurii…Pe dumneata ce te deranjeaza, pioasa doamna? Cuvantul “cacat”? Adica sa inteleg ca dumneata nu ai necesitati fiziologice…ca orice om normal? Sau esti frustrata ca nu ti le poti rezolva, ca orice om normal…?
P.S. Nu te mai snobi atata, citind chestii pe care nu le intelegi, doar asha, de amorul artei, doar pt ca e de bon ton…
Eu totusi te salut, te si respect, la bunavedere, draga noastra filistina esuata!
“Sunt sigur ca pudibonderia pe care o aparati ascunde lucruri mult mai perverse si mai neonorabile.”
Romania si romanii vor continua sa se faca de cacat cel putin atat timp cat:
1.- Publicistii – lectori universitari raspund la o critica civilizata punandu-si furiosi pe cap masina-de-citit-gandurile-necunoscutilor si denuntand inchizitorial toate obscurele vicii si defecte pe care criticul, in naivitatea lui, credea ca le poate ascunde unui telepat atat de expert.
2. Lectorii universitari a caror exuberanta cultura ii obliga sa fie si publicisti vor continua sa nu stie ca nu stiu engleza, traducand de exemplu “bullshit” drept “cacat”, acesta fiind exact unul din sensurile in care expresia NU este niciodata folosita (ci in sensul de absurditate, fals, etc).
Si apropo de “On Bullshit” de Harry Frankfurt, dupa modul in care descrie acolo “the bullshitter”, adica cel care ii intoxica pe cei din jur cu bullshit, parea ca tocmai iti citise fraza care face obiectul comentariului meu:
“He does not care whether the things he says describe reality correctly. He just picks them out, or makes them up, to suit his purpose.”
Popescu R,
N-am sa raspund decat la punctul 2, lasandu-mi cititorii sa decida cat de civilizata este critica doamnei respective. O sa-mi folosesc din nou capacitatea telepatica si am sa zic ca sunt sigur ca esti una din acele persoane care daca ar fi subtitrat filme americane ar fi tradus expresia “fuck you” cu “du-te-n colo” si bullshit cu “revoltator”.
Domnule, probabil ca nu iti este cunoscuta limba romana nici cat imi este mie cunoscuta limba lui Shakespeare. Daca cineva iti spune ca a auzit numai cacaturi la o conferinta, dumneata intelegi ca a ascultat la usa de la baie pleoscaitul fecalei in apa? Daca cineva spune, in limba romana, ca un individ anume e un mare mancator de cacat (echivalent perfect pentru bullshiter), matale intelegi ca e un gurmand care consuma portii consistente de fecale cu furculita si cutitul? Cacat in limba romana are exact sensurile pe care le are bullshit avand aceeasi rezonanta ca bullshit.
Dupa aceeasi logica, ar trebui sa traducem bullshit cu – astupati-va urechile! – “cacat de bou” sau, varianta soft, baliga. Chiar asa, traduceti cartea lui Frankfurt “Despre baliga”. Sau nu, ca si asta socheaza, traduceti-o cu “Despre absurditati”.
Ia te uita ce de sustineri ale … cacatului! Nu ma gindisem sa mai revin la subiect, dar uite, un dracusor ma indeamna sa recidivez.
Exista o multime de conventii care ne sunt date – unora din noi – inca din copilarie: felul in care mincam, in care ne imbracam, etc. In aceasta ordine de idei, mi-as permite citeva comparatii:
1. Folosirea ABUZIVA a cuvintelor licentioase (abuziva, adica mai mult decit este necesar ca sa se inteleaga din prima mesajul dorit a fi comunicat, ceva de genul “cacatule care esti tu, cacatule, de nu mai pot de atita cacat in tara asta de cacat…”) mi se pare echivalenta cu mincatul prin leorpaiala, dupa modelul canin, fara furculita/lingura, cu gura larg deschisa tinind la vedere bolul alimentar (scuze pentru “pretiozitatea” bolului), foarte consistent sonorizat! Sigur ca se poate hrani cineva si asa; dar o faceti? Domnule, sunt sigura ca nu aveti nicio problema sa mergeti intr-un restaurant elegant si sa mincati acolo! mai mult, sunt sigura ca si in intimitate mincati la modul decent, asa cum ati fost deprins in copilarie de o mama sau o bunica grijulie.
2. Folosirea ABUZIVA a cuvintelor licentioase imi suna la fel cum pe plan olfactiv receptez un om nespalat, mirosind puternic a transpiratie sau a picioare, sau caruia ii miroase gura. Nu se poate sa nu fi mers cu un autobuz si in proximitate un alt calator sa ridice bratul ca sa se agate de bara, improscindu-va cu miros de ceapa prajita sau – dupa specificul metabolic al fiecaruia – cu alte mirosuri de nesuportat! Domnule, am certitudinea ca va faceti dusul zilnic, ca folositi un deodorant bun, un after de calitate, ca va schimbati zilnic sosetele – ba pote chiar de 2 ori/zi daca imprejurarile o cer – ca va spalati dintii si folositi – pote – si o apa de gura. De ce? nimeni n-a murit de duhoare – fizica – umana! cel mult, oamenii din jur, ca mine, ca tine, se trag in afara cercului de actiune al sursei rau mirositoare. Este o conventie, devenita necesitate – pentru unii din noi – sa fim curati, asa cum am fost invatati de mici de catre – ai ghicit! – o mama sau o bunica grijulie.
3.Folosirea ABUZIVA a cuvintelor licentioase ma duce cu gindul la conventia modului de a-ti acoperii/imbraca trupul: conventia despre care tot vorbesc, a statuat – cel putin pentru tarile care se considera civilizate – ca a-ti lasa obrazul descoperit este ok, dar ca este cel putin indecent daca nu chiar rusinos sa iti lasi la vedere (acum, sunt sigura ca freamati de curiozitate sa vezi cum o sa spun: puta, penis, organ sexual, rusinea, pasarica ) organele sexuale (iata, am optat pentru aceasta denumire, desi le cunosc pe TOATE celelalte). Domnule, ai iesit vreodata in public uitind sau ignorind sa-ti pui chilotii? (poate doar daca erai manga…). De ce? o fi de vina tot educatia, eterna MAMA sau BUNICA?
Si atunci, vin si spun, daca ai putea fi de acord cu aceste 3 conventii – ele sunt mult mai multe – si mai mult, ai avea o abordare personala in spiritul lor, de ce ti s-ar parea ca folosirea limbii romane in mod elegant sau macar decent, asa cum in mod sigur mama si bunica te-au invatat, nu este o optiune buna? Te-ai gindit vreodata ca in felul asta, folosind in exces cuvinte si locutiuni de periferie, sărăcim si statuam sărăcirea limbii romane? ca vom ajunge sa folosim cele cca 700 de cuvinte strict necesare unei comunicari primare/utilitare, la care vom adauga elementele de argou? Nu te zgirie pe urechi becalizarea si vanghelizare limbii romane? nu te deranjeaza preluarea stilului lor de citre imaturii care considera ca este cool sa vorbeasca asa? de ce ar vrea un om care cunoaste – in mod evident – valoarea si valorile CUVANTULUI sa contribuie la degradarea acestuia? Cum iti suna cind trecind pe linga o scoala, auzi fetele repetind pina la exasperare: “fa, fata, fa!”; esti confortabil cind auzi la TV ca numeralul 12 nu mai are feminin? si pe linga aceste fleacuri, care deterioreaza limba, veniti voi, cei de mai sus, sa imi spuneti ca a folosi cu o rata de 5% cuvintul CACAT intr-un text este foarte normal si a te sesiza de asta este o dovada de pudibonderie?
Dragilor, nu pretind ca va voi putea convinge, sunteti multi si vocali! Dar in intimitatea voastra, poate ca veti gindi ceva de genul: dar daca aiurita asta ar avea macar putina dreptate?
Simt nevoia unei rectificari, cu toate scuzele de rigoare: in primul paragraf al postului tau, rata de folosire a cuvintului incriminat este de 15%!!! (am avut curiozitatea sa numar…)
Doamna Dana,
Mustruiala dvs seamana teribil de tare cu sapuneala – previzibila, penibila, saraca in idei – pe care i-o administreaza o doamna profesoara, indignata pana la burzuluire, unui elev recalcitrant. Doamna, nu exista cuvinte vulgare, ci numai contexte vulgare. Limba romana, limba noastra atat de frumoasa, a dat, va place sau nu, si acest cuvant pe care il considerati urat. Limba noastra atat de frumoasa e plina de cuvinte “urate”.
In sfarsit, v-ati impiedicat in cacat si ramaneti la acest nevinovat cuvant nevrand sa mergeti mai departe. Va las sa savurati si sa va oripilati de literalitatea lui.
De fapt prin tara intelegi popor. Otto von Bismack spunea ca romanii nu sunt un popor. Ei sunt o profesie :)